marți, 24 iulie 2012

Detalii

Toti avem la un moment dat acea dorinta de a trai ceva nou, de a avea parte de o experienta care sa ne scoata din monotonia rutinei zilnice... vrem sa avem parte de ceva care sa ne schimbe sau care pur si simplu sa devina o intamplare ce merita sa fie povestita peste ani si ani. Dar sa punem problema altfel. Daca am da mai multa importanta fiecarui activitati pe care o intreprindem intr-o anumita zi, persoanelor pe care le intalnim pe strada, la metrou, in cafenele am putea afla lucruri la care nu ne-am astepta. Mi s-a spus odata ca ,in loc sa asteptam ca un lucru senzational sa aiba loc, mai bine am incerca sa fim mai atenti la lucrurile care ne inconjoara si sa incercam sa vedem fiecare zi ca pe o noua experienta care aduce odata cu ea noi si noi invataminte. Este interesant sa vezi oamenii discutand pe strada sau in metrou si sa descoperi ca ,intr-un  spatiu atat de mic, esti incojurat de fel si fel de tipuri de persoane.
Probabil sufar de prea multa curiozitate, dar imi place sa privesc oamenii si sa pot descifra ceva din gesturile lor, din cuvintele lor. De pilda, ieri, in timp ce priveam pe fereastra catre blocul de vizavi, am vazut o batrana care statea la balcon si isi misca degetele pe marginea acestuia ca si cum ar fi cantat la pian. Poate interpretez gresit si poate acea batranica avea in sufragerie un pian si abia terminase de exersat pe ziua respectiva si degetele ei inca simteau ritmul melodiei, dar primul meu gand a fost acela ca poate iubea muzica clasica foarte mult, poate in copilarie obisnuia sa cante la pian si acum nu mai avea aceasta posibiliate si traia un moment de aducere aminte. Personal, mi s-a parut un gest extraordinar. Pentru o secunda am vazut in fata ochilor o persoana sensibila, cu un trecut plin de intamplari, un trecut frumos si cu un suflet care, desi zbuciumat de trecerea timpului, a ramas tanar si bland. In acelasi timp ma gandesc la multitudinea de batrani care ascund sub chipul imbatranit de vreme mii de povesti pe care, daca am avea rabdarea sa le ascultam si sa le intelegem asa cum se cuvine, am putea descoperi si invata taine ascunse ale vietii. 
Concluzia este ca poti da un alt aer vietii daca esti mai atent la ceea ce te inconjoara si apreciezi mai mult intamplarile de zi cu zi, fara sa-ti doresti lucruri peste putinta de indeplinit. 
Nu trebuie sa ne complicam viata pentru a-i da farmec, viata simpla poate fi la fel de surprinzatoare.

sâmbătă, 14 iulie 2012

Feminitate vs vulgaritate


Moda se schimba, si noi odata cu ea. Moda a pus stapanire pe noi si din pacate primeaza prostul gust.
Au apus de mult vremurile in care femeia isi punea in valoare frumusetea astupandu-si corpul, facandu-se astfel dorita mult mai mult. Astazi, "marfa" (si cand spun asta ma refer la fetele din ziua de azi ) iti este livrata de-a gata. Peste tot vezi multa, multa piele, haine cat mai scurte si cat mai mulate incat te miri de ce nu au pleznit inca. Atat kitsch si atitudine ieftina. Si ne mai plangem ca baietii nu-si mai dau atat de mult silinta pentru a ne cuceri. Raspunsul e simplu: pentru ca ii este oferit "mura-n gura" tot ceea ce vrea, pentru ca nu se straduieste sa ne descopere din moment ce ii aratam din start tot ce avem (si totusi, multe fete fac asta intocmai pentru a atrage cat mai multi admiratori ). Dar cum fiecare lucru are si partile lui bune, putem sa mai zarim din loc in loc si cate o fata care denota feminitate si bun-gust. Ea este fata care atrage prin simplitate si nu se incarca cu bijuterii sperand ca stralucirea lor sa izbeasca ochii vreunui tip. Vorbind de asta, chiar acum cateva luni am vazut la televizor un barbat care a complimentat o invitata spunandu-i ca este mult mai frumoasa deoarece nu s-a incarcat cu tone de bijuterii. Si acest mic detaliu, pe langa vestimentatie, poate schimba extraordinar de mult aspectul unei femei. 
Nu am vrut sa duc la extreme aceasta realitate din ziua de azi, dar acesta este purul adevar: femeile incep sa-si piarda din feminitate si se dezbraca in dorinta de a deveni mult mai sexi. Total gresit!
O sa inchei intr-o nota de umor, cu o afirmatie reprezentativa pentru ceea ce se intampla: daca din pozele de acum 20 de ani lipseau culorile, acum lipsesc hainele.